Românii vor cheltui în acest an circa 750 de milioane de lei (170 mil. euro) pe hrana şi îngrijirea ani­malelor de companie, cifră care a crescut constant odată cu evoluţia numărului de animale de companie, fie căţei sau pisici.

În ultimii ani, în România s-a dez­voltat „moda“ animalelor de com­panie după mo­delul vest-euro­pean, unde cele mai multe gos­po­dării au un căţel, o pisică sau o pa­săre. În Româ­nia există 11,5 milioane de ani­male de companie, ceea ce în­seam­nă că una din două persoane are un animal de casa, potrivit datelor companiei de cer­ce­ta­re de piaţă Euromonitor.

„Această piaţă are o evoluţie pozitivă în pofida faptului că românii au venituri limitate. Deşi în ultimii doi ani economia a fost afectată de criză, iar veniturile disponibile pentru consum au continuat să scadă, piaţa de îngrijire şi mâncare pentru ani­male de companie nu a fost afectată. Creşterea a fost alimentată în principal de segmentul mâncării pentru câini şi pisici, dar şi de segmentul produselor de îngrijire ale animalelor de companie“, spun reprezentanţii Euro­monitor.

Ei adaugă faptul că în Ro­mânia există o di­fe­renţă sem­ni­fi­cativă între zona ru­rală şi cea ur­ba­nă, aceasta din urmă fiind cea care chel­tuie cei mai mulţi bani pe astfel de produse. La polul opus, în zona rurală, desi ani­malele de compa­nie sunt inregistrate astfel, sunt ţinute de cele mai multe ori afară şi nu sunt hră­nite cu mâncare specială.

„În zona rurală, câinii şi pisicile nu sunt percepute ca animale de companie, ci mai degraba animale necesare în gospodărie pentru pază sau pentru alte activităţi. Mai mult, aceste animale sunt hrănite cu resturi alimentare“, explică reprezentanţii Euromonitor.

În acest con­text, cel mai ma­re potenţial de creş­tere pentru piaţa de pro­fil vine din zona ur­bană, unde proprietarii de animale încep să treacă de la mâncarea gătită la mâncare specială pentru câini, pisici sau alte ani­male. „Această mo­di­ficare a comporta­men­tului se datorează în mare parte cam­pa­niilor de advertising rea­lizate de multi­naţio­nale“.